yume-akai

 Prin alb în gând, bătrân hoinar între-aceleași oglinzi mă regăsesc, amplificând albul iar și iar și iar și iar, până când devine piatră de hotar. (mai are rost?...) Pe-ăst drum trecut-am cândva, într-o vară îndepărtată, atât de toridă încât cerul era alb, sticlos, veghind colbul bătrânei poteci. Totul e identic, fiecare bornă în același loc, la fel de șterse apar, doar un nou cimitir a răsărit între meri și sub albele-i cruci de marmură dorm cuvintele